KOOL WTF HIP

Brian May, chitaristul Queen, despre atacul terorist din Manchester: "De ce ne urăşte lumea aşa de mult?"

Acesta a subliniat necesitatea schimbării politice a Marii Britanii

Într-un interviu acordat ieri pentru NME, chitaristul Queen, Brian May, s-a arătat consternat de atacul terorist din Manchester în care cel puţin 22 oameni, printre care şi copii, au murit şi 59 au fost răniţi în urma unei explozii care a avut loc la finalul unui concert susţinut de Ariana Grande pe Manchester Arena.

"M-am trezit dimineaţă cu aceasta foarte tristă ştire din Manchester şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi exprin regretul şi empatia pentru suferinţa oamenilor de acolo. Am văzut mame care nu ştiau dacă le mai sunt copiii în viaţă."

May a dat de înţeles că poate a venit momentul ca Marea Britanie să-şi schimbe politica privind imigraţia în această ţară:

"Mă tem că trebuie să privesc această tragedie ca o oportunitate. Pentru mine, ce s-a întâmplat pe 11 septembrie la New York a fost o oportunitate de reevaluare a noastră şi a punctelor în care am greşit. Noi am bombardat ţări. Tony Blair, David Cameron, Marea Britanie încă gândesc în termenii rezolvării violenţei cu violenţă. Eu nu văd lucrurile aşa. Dacă vom continua să credem că violenţa rezolvă lucrurile, atunci nu putem decât să ne aşteptăm ca aceste atacuri teroriste să se înmulţească."

"Personal cred că trebuie să rupem acest ciclu al violenţelor cu compasiune. Şi aici nu vorbesc despre compasiune pentru cei care se detonează şi ne ucid semenii. Trebuie să ne întrebăm serios ce rol urmează să jucăm în lume. Şi, bineînţeles, să întărim securitatea. Noi, Queen, vom cânta pe Manchester Arena pe în decembrie. Am mai cântat acolo şi o vom face din nou. Nu ne vom opri pentru că asta vor teroriştii. Ei vor să ne ruineze vieţile, să ne oprească să mai dansăm , să mai facem muzică, să fim fericiţi. Asta vor. Nu ne rămâne decât să mergem mai departe şi să ne trăim viaţa, aşa cum credem noi că ea trebuie trăită."

May a concluzionat: "Este foarte important să evaluăm foarte limpede cauzele care duc la astfel de tragedii. De ce ne urăşte lumea aşa de mult? Se pare c-are motive s-o facă şi atunci este clar că avem nevoie de o nouă paradigmă."

Atentatul terorist a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, marţi după-amiază. Autorul atacului sinucigaş din Manchester este Salman Abedi, un bărbat în vârstă de 22 de ani, britanic de origine libiană, conform Poliţiei din Manchester.

Sursă: NME

Share pe Facebook