KOOL WTF HIP

Ascultă primul demo Black Sabbath din 1969

Trupa a cântat prima oară sub numele de Earth

În 1969 Black Sabbath se numea Earth. Sub acest nume, în vara acelui an, trupa a avut câteva concerte şi au reuşit să înregistreze şi câteva demo-uri.
 
Conform celor scrise de chitaristul Tony Iommi în cartea sa de memorii, My Journey Through Heaven and Hell with Black Sabbath, în august 1969, trupa a intrat în acelaşi studio din Soho, Londra, în care Beatles înregistrase mare parte din celebrul The White Album.
 
Era pentru prima oară când Iommi păşea într-un studio, şi, într-o primă fază, nu a ştiut nici măcar cum să-şi cableze chitara.
 
Earth a înregistrat atunci piesa The Rebel.

Iar câteva luni mai târziu în acelaşi an, într-un alt studio din Birmingham, trupa avea să inregistreze şi cel de al doilea demo la piesa When I Came Down.

Black Sabbath şi-a incheiat în februarie ultimul turneu şi şi-a anunţat oficial încetarea activitaţii.

Căt despre bătrânul Ozzy, acesta a declarat că intenţionează să scoată un nou album, care va fi urmat de un turneu mondial.

Sursă: Dangerous Minds

 

 

 

 

Share pe Facebook