Trupeţii Guns N’Roses au fost “Natural Born Rockers” în ”Paradise City”-ul din Werchter
Cronică de concert Rock On: Guns N’ Roses live in Werchter, Belgia, 24.06.2017
7 iulie, 1993. Guns N’Roses se dezlănţuie pentru prima oară la Werchter intrând în istoria rock-ului cu un concert ce avea să rămână unic în amintirea celor mai împătimiţi fani ai ai trupei californiene. Asta până weekendul trecut...
24 iunie, 2017. La aproape un sfert de veac de la debutul lor pe iarba belgiană, Axl, Slash & co au rescris istoria, dăruindu-le fanilor o experienţă de povestit la nepoţi. Şi dăruindu-se pe sine cu o măiestrie încă neaşteptat de vie şi cu o pasiune devastatoare, aşa cum numai nişte hard-rockeri ca ei, trecuţi bine de 50 de ani, o pot face!
”Not in this lifetime” a fost mai mult decât un concert rock, a fost o stare de spirit liber, rebel şi tânăr în ciuda vârstei rock-starurilor şi a multor dintre rock-adicţilor din mulţime. Şi, deşi mai toţi ştiau că titlul face o referire ironică la declaraţiile din ultimii 20 de ani ale lui Axl şi Slash, potrivit cărora nu se vor împăca şi nu vor mai cânta împreună în această viaţă, Guns N’ Roses a pus suflet în cântecele lor! Care cântece i-au călăuzit pe cei prezenţi în momente deopotrivă întunecate şi luminoase din viaţa lor în ultimii 30 de ani... Şi astfel, atât artiştii, cât şi spectatorii – trecuţi şi ei de prima tinereţe, ba unii chiar şi de a doua – s-au simţit din nou ”forever young”, exact ca în anii ’90, când ”GN'R” ruled the world...
Trei sferturi dintre cei prezenţi au trăit cu vocea lui Axl care te face să-ţi cauţi îngerul salvator şi să dansezi cu diavolul în acelaşi timp şi cu riff-ul psihedelic de feelingos al lui Slash! Sâmbătă, 24 iunie, această trupă rock venită din altă lume acum mai bine de 30 de ani, a rupt locul, a spulberat minţile şi a încântat nu doar urechile, ci şi sufletele celor prezenţi!
Fie că aveau 13, 23 sau 33 de ani când GN'R îşi promova năucitorul ”Use Your Illusion” care a revoluţionat la finalul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 hard-rockul modern alături de legenda grunge, Nirvana, elevii, adolescenţii sau studenţii de atunci au trăit, pesemne, un flash-back care i-a teleportat preţ de aproape de 3 ore înapoi la începutul anilor ’90! Cu siguranţă că mulţi dintre cei prezenţi la concertul de sâmbătă au fumat, au băut şi s-au sărutat pentru prima oară pe Welcome to the jungle, Paradise City sau It’s so easy! Şi la fel de sigur că alţii s-au îndrăgostit sau au făcut dragoste pe capodopere precum Don’t cry sau November Rain! Sau li s-au născut copiii pe Sweet Child O’ Mine!
Iar mulţi dintre acei copii s-au aflat sâmbătă la Werchter! Alături de părinţii lor, bucurându-se împreună de o experienţă rock cum rar mai găseşti pe lume în ziua de azi! A fost bad ass hard-rock! A fost atitudine! A fost old-school! Normal că Axl nu mai poate atinge şi duce toate acele note înalte care-l fac periculos de unic, dar fiind un ”prăjit” rocker bătrân cu şcoala vieţii la purtător şi stăpân pe arta sa ştie să dinamiteze ”Woodstock”-ul european care este festivalul belgian Werchter.
”Knock knocking on heaven’s door” este dovada vie că la 55 de ani poate încă să detoneze 60 de mii şi ceva de inimi like-no-other! De fapt, like-no-other than Slash, care a extaziat tot hectarul de rockeri cu atemporal de faimoasele sale solo-uri! Nu a lipsit o interpretare magică a sfâşâietor de sublimei compoziţii a lui David Gilmour, Wish you were here, când pentru un moment lumea şi-a amintit de zeii Pink Floyd şi, poate, de îngerul decăzut Syd Barrett...
Tot de un minunat suflet rătăcit plecat undeva între Infernul şi Paradisul Rock-ului, şi-a amintit cu lacrimi în ochi oceanul de fani de la Werchter când Axl a interpretat în stilul său, Black Hole Sun, în memoria unui alt geniu vocal, prietenul său Chris Cornell care a plecat pe 18 mai în călătoria fără sfârşit după John Bonham, Kurt Cobain, Lemmy Kilmister şi mulţi alţi zei hard-rock...
Dar cum un concert după aproape un sfert de secol nu putea avea decât un happy-end, Axl, Slash & co le-au dăruit fanilor care i-au însoţit din 1993 până în 2017 la Werchter probabil cea mai ”optimistă” piesă a lor! Paradise City a descătuşat mulţimea, care şi-a pierdut paharele, joint-urile şi minţile când refrenul a început să se facă auzit! Iar în acest extaz colectiv, Woodstock-ul belgian a arătat foarte bine! Tocmai în această dezordine rock unde toţi se luau în braţe, fericiţi că pot asista la un asemenea ”moment-in-time”, spiritul Guns N’ Roses a fost ca la el acasă! Lumea era în transă. După atâtea balade melancolice, după atâtea mesaje poetice şi subtexte politice, seara nici că se putea termina mai bine! După atâtea piese grele şi dark, gen Estranged sau Civil War, era timpul pentru o piesă luminoasă, voioasă şi sexoasă! Iar Paradise City a încununat o seară epică de hard-rock pur old school! Ce dovadă mai frumoasă decât faptul că cei peste 60.000 de rockeri nici nu şi-au dat seama că ultimul refren al lui Axl şi ultimele riff-uri ale lui Slash şi Duff s-au făcut auzite la câteva minute după miezul nopţii! Trecuseră puţin peste 2 ore şi 45 de minute... Werchter-Time!
Iar raportat la Rock-History-Time trecuseră puţin peste 30 de ani de când cea numită la finalul anilor ’80 ”the most dangerous rock-band ever” a înnebunit şi înnebuneşte cel puţin două generaţii de natural born rockers! Şi cel mai probabil că va mai înnebuni şi altele...
OK, e clar pentru toată lumea că au făcut-o mai ales pentru bani şi abia apoi pentru fani, dar măcar au făcut-o frumos! Şi chiar dacă ”băieţii” nu mai trag liniuţe de coca de pe boxele Marshall, chiar dacă Slash nu mai stă cu sticla de Jack Daniels lângă Gibson-ul său hipnotic, chiar dacă Axl nu mai fuge mâncând scena ca pe vremuri, spiritul Guns N’ Roses nu a pierit. Şi probabil că nu va pieri niciodată...
Probabil că această senzaţie au avut-o sâmbătă mulţi dintre fanii care au cântat, printre multe altele, cuvânt cu cuvânt, versurile din Knocking oh heaven’s door sau Paradise City! Şi a mai fost o senzaţie. Cea de ”been there, done that!” Pentru că i-ai văzut pe monştrii rock-ului care ţi-au marcat anii de liceu şi de facultate cu nişte bairame-monstru din care nu lipseau piesele cântate în concert! Şi – la fel de important – pentru că i-ai văzut alături de cei mai buni şi nebuni prieteni din lume! Alături de care ai ascultat şi trăit pentru prima oară Paradise City pe o caseta BASF sau AGFA la un party, undeva, prin Bucureştiul anului 1991. Iar în 1993 erai deja expert în November Rain...
Sâmbăta, 24, a fost doar ”June Rain” peste Werchter! Dar, ce ploaie! O ploaie caldă, de vară belgiană, cu tunete şi fulgere de rock fierbinte! Sâmbătă, Werchter a fost, cu adevărat, Paradise City...
Ovi Madsen
