Liderul Motorhead a murit pe 28 decembrie 2015 în apartamentul său
Terasa barului Rainbow din Los Angeles, numită Lemmy Lounge, a fost de curând decorată cu o murală de cca. 6 metri cu chipul liderul Motorhead, Lemmy Kilmister.
În toamna anului trecut patronii barului au reuşit, printr-o campanie crowd-funding, să decoreze barul şi cu o statuie a acestuia înaltă de 1,82 m, care a costat nu mai puţin de 22 mii $.
Este de notorietate faptul că atunci când nu se afla cu Motorhead în turneu, Lemmy era prezent în bar cu o tigară în colţul gurii, jucând la păcănele.
O cola cu whiskey se găseşte in meniul barului sub numele de Lemmy’s.
Liderul Motorhead,a murit pe 28 decembrie 2015 în apartamentul său din Los Angeles, la patru zile după ce împlinise 70 ani. Acesta suferea de insuficienţă cardiacă, cancer la prostată şi aritmie cardiacă. În conformitate cu declaraţia oficială a trupei, cancerul a fost depistat cu doar două zile înainte.