Îţi trebuie ceva curaj să ieşi in luminile rampei cu un cover dupa eminenţa cenuşie a rockului american
Roniit este o compozitoare, artist vizual şi vocalistă gothishe pop care provine din maiestoşii munţi din Colorado, Statele Unite. Acest fapt pare să aibă o reală influenţă asupra muzicii ei care este una foarte dark, plină de mister şi căutari interioare.
"The Beautiful People este un video pe care întotdeauna mi-am dorit să-l fac, găsindu-mă nu de puţine ori empatică cu mesajul piesei. A fost de asemenea interesant să aduc un acest clip oameni ieşiţi din tipare, consideraţi ciudaţi pentru marea majoritate, dar de fapt foarte sensibili şi cu talente speciale."
"Mă onorează de asemenea şi colaborarea pentru acest videoclip cu brandul Killstar, care de ani de zile îmbracă ciudaţi ca mine".
Marilyn Manson ar trebui să fie mândru.