Aceasta a mai fost folosită de Paul McCartney, Kate Bush, The Cure s.a.
Consola audio pe care Pink Floyd a înregistrat cel de-al optulea lor album, Dark Side of the Moon, va fi scoasă la licitaţie la sfârşitul acestei luni.
Albumul a fost lansat în martie 1973 şi este considerat ca fiind una dintre cele mai bune înregistrări audio din toate timpurile. Acesta a fost produs la celebrul studio londonez Abbey Road.
Licitaţia va avea loc pe 27 martie la New York şi, deşi nu s-a estimat încă nici un preţ, este de aşteptat ca suma să ajungă la 6 cifre.
În prezent consola este deţinută de producătorul Mike Hedges, cel care a cumpărat studioul Abbey Road în 1983 şi se află la Prime Studios în Austria. Hedges spune că aceasta este în perfectă stare de funcţionare.
De-a lungul timpului, aceasta a mai fost folosită de Paul McCartney & Wings, George Harrison, Ringo Starr, Kate Bush şi The Cure.
Sursă: NME