KOOL WTF HIP

Povestea tristă a puştiului care a jucat rolul principal în clipul "Jeremy" al trupei Pearl Jam

"Wilson a fost 100% perfect pentru acel rol, nu-mi aduc aminte să se fi tras vreo dublă"

În anii 90 rar se întâmpla să dai cu telecomanda pe MTV fără să-ţi apară pe tot ecranul televizorului figura tânărului Trevor Wilson care atunci avea doar 12 ani şi era personajul principal din videoclipul piese Jeremy a celor de la Pearl Jam.

Povestea este una tristă, anul trecut Wilson a murit.

Conform Billboard, pe când era încă la pubertate, figura expresivă a lui Wilson i-a atras atenţia la audiţii regizorului Mark Pellington, puştiul fiind în acea zi foarte răcit.

"Nu am mai lucrat niciodată înainte cu puştani, dar Wilson a fost 100% perfect pentru acel rol, foarte tanent, flexibil şi relaxat. Nu-mi aduc aminte să se fi tras vreo dublă", îşi aminteşte un colaborator ar regizorului pe numele său, Tom Richmond.

Odată ajuns pe posturile de televiziune, videoclipul a fost un succes, dar faima n-a fost ceva să-l întereseze pe tânărul Wilson. Înaintând în vârstă acesta a ales să studieze literatura clasică şi să dezvolte proiecte în acest sens pentru Naţiunile Unite. Se pare că în august anul trecut Wilson a murit înecat aflându-se într-o vacanţă în Puerto Rico.

Sursă: Loudwire

Share pe Facebook