10 lucruri mai puţin cunoscute despre albumul de debut The Doors
File din poveste
Din capul locului trebuie să spunem că vorbim despre debutul perfect al unei trupe rock mai puţin obişnuite.
Aici vorbim de mixul instrumentelor de alamă bavareze cu blues-ul din Chicago, de menuete Bach cu influnenţele jazz ale lui John Coltrane, de mituri celtice de secol XII, combinate cu tragedia greacă, multă angoasă existenţială, toate alimentate de doze sănătoase de droguri psihedelice.
Graţie unor piese apărute pe primul album, precum Break On Through, The End sau Light My Fire, trupa şi-a asigurat eternitatea în istoria rockului.
La câteva zile după ce au fost daţi afară dintr-un club din Sunset Strip, California în timp ce cântau despre complexul lui Oedip, în piesa The End, Jim Morrison, Ray Manzarek, Robby Krieger şi John Densmore au petrecut o săptămână în Sunset Sound Studio unde şi-au înregistrat primul lor album, care le-a asigurat la acea vreme succesul pe scena rock din Los Angeles.
„Primul nostru disc parcă a fost înregistrat live. Au fost practic foarte puţine pasaje pe care a trebuit să le mai înregistrăm de două ori”, a declarat clăparul Ray Manzarek într-un documentar Classic Albums: The Doors."
În onoarea faptului că în acest an aniversăm 50 ani de la apariţia primului album, hai să aflăm zece lucruri mai puţin cunoscute despre acesta:
1. Light My Fire a fost prima piesa pe care Robby Krieger a scris-o vreodată.
Chitaristul The Doors a avut cel mai mare noroc din istoria rockului. Avea 20 ani atunci, nu mai scrisese nicio piesă până atunci. Light My Fire a ajuns imediat No.1.
"Jim scrisese toate piesele şi am constatat că nu sunt suficiente. Atunci el a spus să mai scriem şi noi piese, că nu vrea sa facă el toată treaba. Atunci am întrebat despre ce să scriu şi Jim mi-a spus să scriu despre ceva universal, ceva care să dureze, nu doar despre ziua de azi. Aşa mi-a venit ideea de a scrie fie despre pământ, fie despre apă, aer sau foc", povesteşte Robby Krieger.
Acesta a lucrat la piesă timp de câteva zile, dorind să compună ceva mai complex.
"Până atunci cu The Doors cântam piese precum I looked at You sau End of the Night în care foloseam doar două-trei acorduri. Am vrut să mă aventurez mai departe de atât. Light My Fire are vreo 14 acorduri", povesteste aceasta.
Cu piesa scrisă şi pusă la cingatoare, Krieger s-a prezentat în faţa colegilor de trupă. Cu sonoriţi folk-rock, trupa risca să fie luată la mişto pentru că sunau a Sonny & Cher. Dar Morrison a mirosit potenţialul hit-ului şi a schimbat parte din versuri.
"Jim a venit cu versul our love become a funeral pyre. Şi l-am întrebat de ce trebuie să vorbim mereu despre moarte. Şi mi-a răspuns: E perfect aşa. Vei avea parte de iubire, dar vei avea parte şi de moartea ei. Şi a avut dreptate."
Manzarek a adăugat tema lui Bach şi linia de bas împrumutată din Fats Domino "Blueberry Hill", în timp ce Densmore a venit cu un ritm latino.
Compozitori practic au fost toţi cei patru şi aşa scrie şi pe disc.
2. Înainte de a înregistra albumul lor de debutul lor, The Doors a compus muzica petru un film de training pentru Ford Motor Company.
În primăvara lui 1966, The Doors a avut un contract cu Columbia Records. În virtutea acestuia trupa a fost chemată într-un mic studio din Los Angeles unde li s-a arătat un film de 25 de minute. Cei patru au improvizat pe loc muzica acestuia, care a fost însoţită de diverse efecte speciale. Fragmente din ce au compus atunci au putut fi auzite mai târziu în piese precum I Looked at You, Build Me a Woman şi The Soft Parade. Morrison se pare că a contribuit şi el cu elemente de percuţie şi diverse efecte sonore suplimentare. Munca lor pe o zi le-a adus 200 $.
3. "Break on Through (to the Other Side)" este inspirată din muzica lui Paul Butterfield Blues Band şi a lui Ray Charles
Până să descopere blues-ul, chitaristul The Doors, Robby Krieger a studiat foarte mult maeştrii flamenco precum Mario Escudero, Carlos Montoya şi Sabicas. Apoi a descoperit sound-ul mult mai abraziv de Chicago al lui Paul Butterfield Blues Band. Toate aceste influenţe au lăsat o amprentă puternică asupra muzicii The Doors. Aceasta se poate vedea în special la Break On Through.
Ideea riff-ului mi-a venit de la piesa lui Paul Butterfield "Shake Your Money Maker", dar am schimbat beat-ul, a declarat Krieger.
De asemenea, Manzarek recunoaşte că linia de bas la Break On Through e aceeaşi cu cea a piesei lui Ray Charles What'd I Say.
“Am furat de la toată lumea”, recunoaşte acesta.
4. Primele două piese The Doors înregistrate au apărut mai târziu pe alte discuri ale trupei, în versiuni uşor diferite
Moonlight Drive reprezintă chintesenţa The Doors. E bluesy, e nocturnă şi plină de romantism sordid. Piesa a fost cântată prima oară pe plaja Venice, pe când Morrison şi Manzarek erau colegi la şcoala de film UCLA.
Povestea e că Manzarek îi istorisea lui Morrison cum, după o doză de LSD, a compus o piesă. A durat ceva să-l convingă pe Morrison să o cânte.
"Ne-am aşezat pe plajă şi ne-am băgat mainile în nisip. Jim a închis ochii şi a început să cânte Moonlight Drive. 'Let's swim to the moon, let's climb through the tide, penetrate the evening that the city sleeps to hide' Acela a fost momentul în care ne-am decis să fim o trupă rock."
De asemenea, când şi ceilalţi membri The Doors au venit în trupă, Moonlight Drive a fost prima piesă pe care au cântat-o.
"Am ştiut imediat de ce ne-a atras asa mult piesa asta. Am găsit ceva transcedental în ea, la care şi Kerouak făcea referire. Este piesa care a născut The Doors.”
Piesa a apărut într-o variantă ceva mai sălbatică, decât prima înregistrare, pe cel de-al doilea disc al lor, Strange Days.
Cea de a doua melodie compusă de The Doors a fost Indian Summer.
Pur şi simplu, la acea vreme, piesa nu ni s-a părut suficient de bună pentru primul nostru album, povesteşte Krieger.
O versiune reînregistrată se regăseşte pe discul apărut în 1970, Morrison Hotel.
5. După înregistrarea "The End", Jim Morrison a revenit la studio LSD şi a distrus echipamentele trupei cu un extinctor.
Piesa a fost un adevărat tur de forţă pentru lunga poezie scrisă de Morrison, inspirată fiind din tragedia greacă Oedip.
The End a fost înregistrată într-un studio steril, ceea ce, atât pentru trupă, cât şi pentru producătorul Paul Rothchild şi inginerul de sunet Bruce Botnick a fost a reprezentat o provocare.
Pentru a intra cât mai bine în atmosfera piesei, luminile au fost stinse în studio, doar câteva lumânari, iar singura sursă de lumină erau ledurile de pe mixer. Pentru a intra şi mai mult în filmul piesei, Morrison luase şi un timbre LSD.
La început halucinogenul a avut un efect bun asupra piesei, dar trupa s-a oprit apoi, considerând că erau mult prea drogaţi pentru a continua. Dar Morrison nici n-a vrut să audă. A ţinut morţiş să continue înregistrarile. Au plecat cu toţii, Morrison a revenit, şi, enervat că era singur, a luat un extinctor şi a pulverizat spumă în tot studioul.
A doua zi, proprietarii studioului au vrut să cheme poliţia, dar formaţia l-a asigurat pe proprietar, că va fi despăgubit de casa de discuri, ceea ce s-a şi întâmplat.
6. Se pare că The Doors a folosit un basist secret în studio la înregistrarea primului album
În loc de bas, The Doors s-a bazat mult pe clapa lui Ray Manzarek. Însă de un basist era nevoie. Şi atunci au început audiţiile.
La audiţii basiştii făceau trupa să sune fie ca Rolling Stones, fie ca The Animals. Adăugarea basului făcea trupa să sune ca orice altă trupă rock&roll, îşi aminteşte bateristul Densmore, în cartea sa de memorii, Riders On The Storm.
Se pare că pentru liniile de bas, a fost totuşi angajat Larry Knechtel, care mai cântase cu Beach Boys, Elvis Presley şi Byrds. Cu acesta s-au înregistrat peste 11 piese, inclusiv Light My Fire şi Soul Kitchen.
Numele acestuia nu a fost trecut pe discuri, deoarece nu a fost la înregistrari cu trupa, ci a tras basul separat.
Knechter nu a apărut în nicio viitoare sesiune alături de The Doors, dar apare creditat pe varianta flamenco a lui Jose Feliciano la Light My Fire, care a fost de trei ori No.1 în Statele Unite în 1968.
7. Pentru a promova albumul casa de discuri a închiriat pentru primul un panou publicitar în istoria rockului
Sesiunea de înregistrări pentru primul disc The Doors s-a încheiat undeva la sfârşitul verii, dar Holzman, managerul casei de discuri decisese ca albumul să apară în ianuarie, pentru a evita tradiţionalele vânzari de discuri cu muzică de Craciun.
Pentru că trupa s-a declarat nemulţumită de eventuala întârziere, Holzman a venit cu ideea de a închiria, pentru prima oară în istoria rockului, un panou publicitar pe Sunset Strip.
El a crezut că va atrage atenţia DJ-ilor de radio din Los Angeles şi se pare că ideea a funcţionat, dând naştere la un nou mod de promovare a muzicii rock.
8. Jim Morrison a minţit în mod intenţionat la conferinţa de presă de lansare a albumului că parinţii lui murisesă
Infamul vers, Daddy, I want to kill you din The End se pare c-a avut o rezonanţă foarte intima pentru Morrison. Relaţia lui cu părinţii autoritari i-au lăsat adânci tulburari interioare în viaţa sa de adult.
În rarele ocazii pe care Morrison a vorbit din copilărie, el a descris-o ca "o rană deschisă" - dureroasă şi cel mai bine ţinut ascuns.
Tatăl său, George Stephen Morrison, a fost ofiţer de marină de rang înalt de carieră. El a fost cel care a dat i-a dat lui Morrison numele de mijloc "Douglas", după ce generalul Douglas MacArthur, în speranţa că fiul său îi va calca pe urmele lui. Din acest punct de vedere, acesta s-a arătat foarte dezamăgit.
Familia s-a mutat dese ori, iar tatăl lui Morrison nu a prea fost de multe ori prezent, fiind plecat în diferite misiuni. Când însă era acasă, s-a dovedit o figură foarte severă şi intoleranta faţă de atitudinea tinerească a copiilor sai. Fratele lui Jim Morrison spune că, deşi au fost foarte rare momentele în care au fost bătuţi, recunoaşte ce erau adesea pedepsiţi printr-o metodă militarească care se lăsa cu lacrimi şi umilire.
Promovat la gradul de vice-amiral, tatăl lui Jim a fost în 1941 martor la bombardarea Pearl Harbor. Două decenii mai târziu, la bordul portavionului USS Bon Homme, acesta a comandat forţele navale americare în timpul incidentului din Golful Tonkin, conflict militar care a dus la o escaladare dramatică a războiului din Vietnam. El a fost de asemenea o figură familiară în Pentagon şi în Marina Americană.
După ce a aflat de dorinţa fiului său de a deveni un rockstar, bătrânul Morrison a scris o scrisoare solicitându-i "să renunţe la orice idee de a canta sau la orice conexiune cu un grup de muzică pentru că este total lipsit de talent în aceast sens". Morrison a rupt efectiv orice contact cu tatăl său din acel moment şi niciodată nu s-au mai văzut de atunci. "Reticenţa sa de a comunica cu mine, din nou, este destul de uşor de înţeles" a recunoscut amiralul Morrison în mod privat în 1970.
Atunci când casa de discuri Elektra pregătea promovarea pentru albumul lor de debut, Jim a avut posibilitatea de a falsifica propria sa istorie. Întrebat despre părinţi, acesta a spus ca sunt decedaţi. Pentru un timp, chiar şi prietenii săi apropiaţi l-au crezut orfan.
Mult timp familia nu a ştiut că fiul lor face parte dintr-o formaţie rock. Un coleg de al fratelui lui Jim, i-a adus acestuia primul album The Doors.
"Ascultasem de luni de zile Light My Fire, dar n-am ştiut că Jim cântă. Tatăl nostru cocheta cu muzica. Ştia să cânte la pian şi la clarinet. Nu-i placea cum sună chitara electrică. I-am dat discul, l-a ascultat. Nu a spus absolut nimic", a declarat fratele acestuia.
Mama lui Jim, Clara Morrison a încercat de câteva ori să-l contacteze pe Jim prin intermediul casei de discuri, Elektra. În timpul unui concert la Washington, i-a interzis acesteia să intre în backstage, dar i-a oferit un bilet prin terţe persoane în primele rânduri. The End a fost cântată cu pumnii strânsi în acea seară.
Jim a mai ţinut legatura cu fratele său, dar a refuzat în permanenţă să se întâlnească cu familia, chiar şi atunci când i s-a spus că mama sa se simte rău.
Într-un târziu, amiralul Morrison a acceptat să vorbească despre fiul său, în documentarul When You're Strange, al lui Tom DiCillo.
"Ne amintim de el cu mare plăcere. Cred că nu a vrut să ne asocieze cu cariera sa. Poate a încercat să ne protejeze", a declarat acesta.
Bateristul Densmore scrie în memoriile sale că personal crede că adevărul este exact pe dos şi că Jim a vrut pur şi simplu să taie cordonul ombilical cu familia sa.
9. Cuvântul "high" a provocat deseori dureri de cap pentru trupă
Pe 7 septembrie 1967, The Doors au fost invitaţi să cânte Light My Fire la Ed Sullivan Show la postul tv CBS.
Producătorii au insistat ca versul Girl we couldn't get much higher să fie schimbat cu Girl we couldn't get much better.
Jim a zis Da şi a facut…Ba.
Producatorii s-au înfuriat, au tăiat piesa cu reclame şi i-au zis lui Morrison că a doua oară n-o să mai aibă şansa să facă asta. Jim a răspuns: "Tocmai am facut-o, am vrut s-o fac doar o singură dată."
10. Membrii The Doors au vrut să acorde drepturile de difuzare ale piesei Light My Fire, pentru o reclamă la marca de maşini Buick. Morisson s-a opus vehement, spunând că va sparge un Buick în timpul fiecarui concert.
După turneul european al trupei din 1968, fără să anunţe pe nimeni, Jim Morrison şi iubita sa au decis să rămână la Londra şi să lucreze la primul său volum de poezii, sub îndrumarea scriitorului Michael McClure.
În acest timp, reprezentanţii companiei producatoare de maşini, Buick, au oferit formaţiei un contract de 75.000 $, pentru a le oferi drepturile piesei Light My Fire pentru a fi folosită într-o campanie publicitară.
Pentru că nu au avut cum să dea de Jim, trupa a acceptat contractul, urmând să-l caute pe acesta să-şi primească partea lui de bani. Mereu membrii The Doors au împărţit egal banii.
Când Morrison a aflat de acest contract, a acuzat formaţia că a făcut pact cu diavolul, fapt care a condus la suspendarea contractului şi la vicierea iremediabilă a relaţiei dintre trupă şi Buick.
Acesta a cam fost, din păcate, şi sfărşitul bunei funcţionări a relaţiei dintre trupă şi Jim Morrison, acesta susţinând că de acum încolo nu mai sunt parteneri, ci doar asociaţi.
Sursă: Rolling Stones
