Ce s-a întamplat când membrii Manic Street Preachers l-au întâlnit pe Fidel Castro
Urmează povestea unei călătorii la fel de intensă ca şi un război.
În 2001, James Dean Bradfield, Nicky Wire şi Sean Moore au plecat în Cuba să-l întâlnească pe El Lider Maximo, Fildel Castro.
La acea vreme Manic Street Preachers tocmai înregistraseră cel de al şaselea lor disc Know Your Enemies. Cunoscuţi pentru mesajele politice, trupeţii din Ţara Galilor întotdeauna au avut potenţial să compună adevărate imnuri care să umple stadioane.
Discul Know your Enemies rămâne unul din cele mai valoroase, mixând diferite stiluri muzicale, presărate cu sloganuri politice puternice şi construit în aşa fel încât să aducă trupa în zona de confort a succesului. Elementul central al acestui disc este piesa Baby Elian, în care este vorba de un subiect fierbinte de la acea vreme.
În noiembrie 1999, mama lui Elian Gonzalez s-a înecat in timp ce încerca să părăsească Cuba alături de fiul ei pentru a ajunge în Statele Unite. Cel mic, în vârsta de cinci ani a supravieţuit călătoriei, iar rudele din America au facut o petiţie ca Elian să rămână în State. Tatăl şi-a vrut copilul întors în Cuba, iar instanţele de judecată din SUA au decis în favoarea acestuia.
'Kidnapped to the promised land / The Bay of Pigs or Baby Elián / Operation Peter Pan / America the devil’s playground.'
Versurile lui Nicky Wire n-au lăsat nici un dubiu asupra mesajului lor, folosind această poveste tristă ca un semnal de alarmă. Impasului diplomatic în care SUA şi Cuba se afla de mult prea multă vreme încă produce victime.
Manic Street Preachers nu s-au oprit aici, ci au mers până într-acolo încât au reuşit să pună Havana pe lista turneului de promovare al discului Know Your Enemy.
Fervoarea revolutionară în Cuba a avut si câteva succese notabile, un eficient sistem de sănătate, rezolvarea aproape în totalitate a problemei persoanelor fără adapost. Cu toate astea în Cuba anului 2000, lucrurile erau departe de a fi pe linia de plutire. Salariile erau mici, prostituţia era sport naţional, atitudinea faţa de gay era una draconică.
Aşa că Manic Street Preachers au putut fi uşor luaţi de guler pentru sprijinul public acordat lui Castro şi că au făcut asta din considerente de self-marketing. Dar Nick Wire s-a grăbit să respingă aceste acuzaţii.
“Oamenii care cred asta trebuie că sunt proşti. Cuba are o influenţa majoră asupra mea, nu doar in politică, ci şi în sport. E doar un mit faptul că pentru a face performanţă, trebuie să ai cele mai bune facilitaţi tehnice şi cei mai buni antrenori. La gimnastică de pildă, Romania şi Cuba au mult mai multe medalii decât Marea Britanie. Aici nu e vorba de romantismul studenţesc care îl are ca standard pe Che Cuevara. Este vorba de faptul că această ţară este ultimul mare simbol de luptă împotriva americanizarii lumii.”
Concertul Manic Street Preachers din Havana a avut loc pe 17 februarie la Teatrul Karl Marx în faţa a 5 mii oameni.
Castro însuşi a fost prezent la eveniment şi a vizitat trupa în culise.
“S-ar putea ca volumul sunetului să fie un pic cam tare” l-au avertizat baieţii din trupă pe El Lider Maximo.
Răspunsul lui Fidel a venit imediat “Va fi tot atât de tare ca un razboi”
Şi astfel, una dintre cele mai faimoase figuri politice ale secolului trecut a avut locul său la balcon. Castro s-a ridicat de pe scaun şi a aplaudat formaţia, când s-a cantat versiunea acustică a piesei Baby Elian.
Dupa concert, trupeţii Manic Street Preachers au descris adrenalina şi euforia momentului. Dincolo de implicaţiile politice şi culturale ale momentului, cineva se pare ca i-a şoptit la ureche lui Wire, că lui Castro i se mai spunea Calul, pentru simplul motiv că se zvoneşte despre el că are un penis foarte mare. “Acum ştim sursa puterii lui” a glumit acesta.
Cinsprezece ani au trecut de atunci şi lucrurile s-au mai schimbat. Obama a fost primul preşedinte american care a vizitat Cuba în ultimii 88 ani şi a afirmat că embargoul comercial, economic şi financiar impus acestei ţari ar trebui ridicat.
Despre Manic Street Preachers putem spune fără echivoc că au pus umărul la dezgheţarea acestor relaţii diplomatice. A fost primul act cultural public non-comunist care s-a intamplat in Havana din 1979.
La concert a fost prezent şi Castro, despre care membrii trupei au declarat că a fost cea mai mare onoare pentru ei să-l întâlnească.
