Golănelile membrilor The Rolling Stones din North American Tour 1972 întrec orice imaginaţie
Acela a fost turneul în care a fost filmat documentarul "Cocksucker Blues", filmul în care membrii trupei făceau sex în avion cu groupie girls
Mick Jagger îşi aduce aminte foarte limpede vara anului 1972, când cânta pe scenă Love In Vain, piesa lui Robert Johnson, reorchestrată de The Rolling Stones într-o baladă de inimă albastră.
Jagger avea să-l laude pe Mick Taylor, cum a cântat piesa pe chitara ritmică şi cum spre final avea să culmineze în stilul post-blues al trupei:
"A fost una din piesele mele preferate. Şi o cântare foarte bună. Cânta foarte bine la acel moment. Foarte chill şi cu un anume tip de melancolie care te învăluia. Iar coarnele dracului se arătau foarte subtil. A fost un melanj perfect."
La acel moment The Rolling Stones era, după 10 ani de existenţă, la apogeul lor. Keith Richard avea cele mai abrazive riff-uri din cariera sa, Taylor îl completa impecabil, iar Jagger reuşea de minune să transforme pe scenă toată muzica într-o psihodramă.
Era primul turneu al trupei în Statele Unite după moartea colegului lor, Brian Jones, după revenirea în studio destul de încordată a membrilor trupei, după înregistrarea a trei albume de geniu, Let It Bleed (1969), Sticky Fingers (1971) şi Exile on Main Street (1972).
Partenerii lor de drum ai anilor 60, The Beatles, nu mai existau, Bob Dylan avea să fie din ce în ce mai puţin prolific în acea perioadă şi destul de scump la vedere. Prin urmare, după 10 ani de cântat împreună, The Rolling Stones devenise atracţia numărul 1 din rock & roll.
Jagger îşi aduce bine aminte entuziasmul de a fi din nou, 8 săptămâni legate, în turneu. Iar din deschiderea lor cânta tânărul de doar 22 ani, Stevie Wonder.
"A fost un moment în care ieşirea din studio a fost mai mult decât binevenită. Înregistram atunci în sudul Franţei, iar Keith avea absolut toate problemele cu drogurile pe care un om le poate avea. A fost excelent c-am plecat în turneu."
Biroul Rolling Stones era asediat de cereri de bilete, preţul fiind de 6.50$, mulţi fani trimiţându-şi cererile sub forma de cărţi poştale. Lucrurile au mers până într-acolo încât show-ul TV al lui Dick Cavett descria un nou concept de groupies. Primul concert a avut loc în Vancouver, unde 2000 de fani au forţat intrarea în Pacific Coliseum, lăsând în urmă 31 de poliţişti răniţi în urma mai multor incidente violente.
"A fost ziua în care oricine care n-a găsit bilet, a intrat la concert", povesteşte Jagger.
Spre diferenţă de turneul lor din 1969, acum piesele aveau mult mai multă viteză. "Keith s-a ocupat de asta", a spus Jagger. "Probabil încercam să prindem din urmă timpul pierdut", a glumit Richards.
Piese precum Street Fighting Man în concert aveau câteva minute bune în plus faţă de varianta de studio. "Probabil pentru că nu ştiam cum să le încheiem piesele de fapt", a continuat Richards.
Momentele de graţie ale lui Keith Richards au fost noile piese de le albumul Exile on Main Street, înregistrate în urmă cu un an. "A fost o reală provocare să le cânt pentru prima oară."
Set-list-ul începea cu Brown Sugar, apoi continua cu Rock Off, Rip This Joint şi Sweet Virginia.
Poveştile acelui turneu sunt diverse. Keith Richards îşi aminteşte, cum el şi saxofonistul Bobby Keys, au incendiat din greşeală baia patronului Playboy, Hugh Hefner. "Căutam droguri prin trusa unul doctor şi am lovit o candelă din greşeală".
Jagger poveşteşte un moment nu tocmai plăcut care s-a întâmplat pe în dimineaţa zilei de 17 iulie în Montreal, când o dinamită a explodat lângă van-urile de concert, distrugând tot echipamentul. "Ne-a fost puţin teamă, pentru că la acea vreme exista o puternică mişcare separatistă în Quebec. N-a fost doar un băiat care a încercat să arunce un camion în aer".
Lucrurile nu s-au oprit aici. Trupa a reuşit să susţină remarcabil concertul în acea seară, însă cel puţin 500 de indivizi cu bilete false au început o bătaie generală când au fost întorşi din drum.
În Boston s-a întâmplat ca Keith Richards să adoarmă într-o parcare, trezit fiind de blitz-urile unui fotograf de la un ziar local.
"Am reacţionat instinctiv. Am lovit aiurea în direcţia de unde venea lumina şi am distrus camera ăluia. Apoi lucrurile au escaladat. A fost implicat şi blestematul de FBI", istoriseşte chitaristul.
Fotograful a făcut o reclamaţie conform căreia a fost agresat, iar Keith Richards şi Mick Jagger au fost arestaţi, în timp ce o mulţime nervoasă aştepta în Boston Garden ca trupa să se suie pe scenă. Temându-se să nu iasă o revoltă în toată regula, cei doi au fost într-un târziu eliberaţi, suindu-se pe scenă după miezul nopţii.
"N-a existat vreun moment de plictiseală", a concluzionat Keith.
Haosul care se întâmpla în afara scenei au fost imortalizat de fotograful Robert Frank, care i-a filmat cu o cameră şi care l-a păcălit pe Jagger că face un film despre muzica lor, despre cum cântă.
Rezultatul a fost celebrul Cocksucker Blues, un film experimental, plin de cele mai promiscue scene, cum ar fi foarte multe groupie girls care făceau sex cu membrii trupei în avion, Jagger şi fetele prizând cocaină ş.a.m.d. Trupa a încercat fără succes să oprească distribuţia filmului, însă acesta a început să fie multiplicat din mână în mână.
"[Robert] a vrut să facă asta", povesteşte Jagger. "Cei mai mulţi realizatori de filme documentare vor să te filmeze când faci lucruri pe care nu le-ai face, dacă ar fi ei de faţă."
De asemenea, Jagger şi-a amintit că o celebră scenă din acest film în care Keith Richards şi saxofonistul Keys au aruncat un televizor pe fereastră din hotelul unde erau cazaţi la un moment dat. "Cel mai probabil Robert i-a pus să facă asta. Altfel nu s-ar fi întâmplat".
Richards însă neagă afirmaţia lui Jagger:"Bobby Keys şi cu mine am pus asta la cale. Am chemat cameramanul şi l-am pus să filmeze când am aruncat televizorul pe fereastră".
The Rolling Stones North American Tour 1972 a fost un tur de forţă în toată regula. Trupa a cântat în nu mai puţin de 48 de concerte în 54 zile şi s-a încheiat în ziua în care Mick Jagger împlinea 29 ani cu un mare tort pe scenă cu care membrii trupei s-au bătut. La after-party au apărut şi Muddy Waters, Bob Dylan şi Zsa Zsa Gabor.
Era sfârşitul unei perioade. Aceasta, odată încheiată, l-a găsit pe Keith Richards dependent de droguri şi arestat în următorul an pentru deţinere de heroină şi port ilegal de armă.
În 1974, Mick Taylor a ales să părăsească trupa şi să urmeze o carieră solo. Următorul turneu nord-american The Rolling Stones avea pe scenă un imens falus gonflabil, dar ceva mai puţin din farmecul turneului din 1972.
"Nu ne-a ghidat absolut nimeni în tot ce am făcut atunci", spune Richards.
"Lucrurile au mers de la sine. Au rămas amintiri dragi din acel turneu. Puţin neclare, puţin blurate, puţin sacadate, ca un film vechi", a concluzionat regizorul şi conpozitorul scoţian, Patrick Doyle.
Sursă: Rolling Stone
