KOOL WTF HIP

Odihneşte-te în pace, Chris Cornell!

Blestemul generaţiei grunge

Cine avea pasiunea cu muzici prin anii 90, cine mânca Headbangers Ball şi Alternative Nation pe pâine la MTV şi mai facea parte din "mica mafie" care schimba proaspat aparutele albume în format CD, nu avea cum sa nu audă de Soundgarden.

În continuare cred ca albume de început ale trupei, Ultramega OK şi Badmotorfinger sunt cele mai izbutite din tot ce avea sa face trupa din Seattle în întreaga ei existenţă.

Şi înca îmi aduc bine aminte momentul în care mi-am deranjat cu plăcere vecinii în miez de noapte, când am dat televizorul la maxim pentru prima oara când am văzut Jesus Christ Pose. Nu mai auzisem în viaţa mea aşa riff şi aşa voce.

Specialiştii spun că duce patru octave. Mie mi se pare doar forţă brută şi emoţie.

Câţiva ani mai târziu, pe 8 martie 1994, avea să apară discul Superunknown. Era un moment în care grunge-ul este pe val, iar single-ul Black Hole Sun avea să aducă acest album pe primul lor în vânzări în Statele Unite cu nu mai puţin de 9 milioane de copii vândute. Personal însă, piesa de rezistenţă mi s-a părut întotdeauna Spoonman.

După albumul Down On The Upside trupa avea să se destrame, reunindu-se în 2010 şi revenind cu un nou album în 2012, King Animal.

Este de notorietate faptul că Chris Cornell în tinereţile sale avea să fie coleg de camera Andrew Wood, vocalistul Mother Love Bone, decedat în urma unei supradoze de droguri. În onoarea acestuia, Cornell, împreună cu membrii trupei Pearl Jam, aveau să scoată unul din cele mai fascinante albume ale anilor 90 sub numele de Temple of the Dog.

Personal, n-a reuşit să-mi atragă atenţia niciunul din cele patru albume solo, mai ales că taliban fiind câteodată, am fost dezamâgit de colaborarea lui Cornell cu celebrul producător de hituri radio, Timbaland. Dar trebuie să recunosc că la o bere în Vama Veche aveam să aud cel mai mai dramatic cover la Billie Jean-ul lui Michael Jackson.

În 2001, Cornell, împreună cu membrii Rage Against the Machine, chitaristul Tom Morello, basistul Tim Commerford şi toboşarul Brad Wilk, avea să formeze trupa Audioslave, alături de care a scos albumele, Audioslave (2002), Out of Exile (2005) şi Revelations (2006). La începutul acestui an Audioslave s-a reunit şi a cântat la un eveniment împotriva investiturii lui Trump în scaunul de preşedinte al Statelor Unite.

Corner a câştigat Globul de Aur pentru piesa The Keeper care a apărut în filmul Machine Gun Preacher şi a contribuit la coloana sonoră a seriei James Bond în 2006 cu Casino Royale, de unde avem şi piesa You Know My Name.

Născut Christofher John Boyle pe 20 iulie 1964, liderul Soundgarden ne-a părăsit azi. Şi nu pot să nu observ că parcă mai mult decât în alte stiluri muzicale, generaţia asta grunge parcă este lovită de un blestem. Vocalistul Mother Love Bone, Andrew Wood, a murit din cauza unei supradoze de droguri. La fel s-a întâmplat şi cu Layne Stanley de la Alice in Chains şi Scott Weiland de la Stone Temple Pilots şi Velvet Revolver. Cobain a preferat să-şi zboare creierii. Chris Cornell murit în somn. Nu se cunosc detalii, dar nici că mai contează. E o zi tristă!

Odihneşte-te în pace, Chris Cornell!

Silviu Munteanu

Share pe Facebook