Muzicieni români şi străini transmit un ultim omagiu lui Chester Bennington
Odihnească-se în pace!
Sinuciderea vocalistului Linkin Park, Chester Bennington, a fost un şoc pentru toată lumea. Mai mulţi muzicieni, români şi străini i-au adus acestuia un ultim omagiu.
Vocalistul Stone Sour / Slipknot, Corey Taylor, i-a dedicat lui Bennington piesa Through Glass, într-un concert pe care acesta l-a avut cu Stone Sour pe 20 iulie. Cei doi au fost buni prieteni.
Colegul său de trupă, vocalistul Mike Shinoda, a declarat pe contul său de Twitter, că este "şocat şi cu inima frântă".
"Sincere condoleaţe familiei, trupei sale şi oricui l-a iubit", a fost mesajul trupei Garbage.
"Nu pot să depăşesc momentul. Oribil ce s-a întâmplat. Nu am cuvinte. Te iubim, Chester", a postat Avril Lavigne pe contul său oficial de Instagram.
Kiiara, alături de care Linkin Park a cântat piesa Heavy, de pe cel mai recent album al trupei, One More Light, spune că nu se poate "opri din plâns."
"Am fost dintotdeauna, suntem şi vom fi mult timp împarţiţi în tabere. Cei care condamnă astfel de gesturi şi cei care nu. Cei care îi condamna pe cei care nu înteleg şi condamnă.
Circ etern, când lecţia care se repetă este că psihicul uman poate fi atât de fragil şi că ne stă în puteri să (încercam măcar să) avem grijă unul de celălalt. Moartea lui Chester e o tragedie, iar modul în care o parte din noi reacţionam este o alta. Felicitari celor care au trecut prin momente grele şi au reuşit să le depăsească, păcat doar ca asta în esenţa nu le conferă vreun statut de judecator, poate doar şansa de a ântelege mai bine şi eventual a ajuta, şansa probabil prea rar fructificată. Aveţi grijă la cum aveţi grija de voi." este poziţia oficială a trupei bucureştene Till Lungs Collape despre vestea morţii lui Chester.
"Încă un "erou" sau o inspiraţie masivă pe şira spinării, atunci odată, când visam şi mai puternic decât o facem acum, s-a stins. Să fie liniştit. Ce doare cel mai tare este că îţi vezi eroii unei copilării zbuciumate ( de muzică sau alte evenimente cu muzică ASTA pe fundal ), cum renunţă. Şi nu renunţă oricum ( nu ne permitem să presupunem auspiciile sub care au abandonat "luptă" ) ci în moment de plină şi masivă activitate artistică, dpdv al celor care îi urmărim şi admirăm de departe. De foarte departe, dacă simţim nevoia să distrugem atât de uşor ce clădesc în timp, chiar dacă se dovedeşte a fi diferit de ceea ce ne-a încântat când i-am ascultat prima data. Invers paradoxal, pe cât de uşor renunţă unii dintre fani, oameni, pătimaşi, admiratori, la aceşti artişti şi surse de inspiraţie, pe atât de mult aceşti din urmă amplifică orice reacţie pozitivă sau negativă până la punctul unei exagerări, deoarece simţ totul puternic, la superlativ şi nu mai există cale de întoarcere din acest tumult, când eşti la nivelul "ăla". Probabil că suntem generaţia cu empatia care porneşte şi opreşte instant, după cum ne purtăm zilele şi relaţiile cu ce ne-a adus până în punctul asta în viaţă. Ne sucim rapid după cele mai iuţi instincte, autogenerate de viteză internetului care nu iartă nimic sau acceptă orice în valuri covârşitoare. Relaţia om de rând / artist celebru-sursă de inspiraţie, devine o stradă cu două direcţii, însă artistul primeşte orice afirmaţie sau acţiune din partea fanilor sau a publicului neindoit şi ridicat la puterea a zecea, pe când publicul jonglează cu "viaţă' şi activitatea artistului, deoarece consideră că poate să ducă orice, că de aia e acolo, sus. De fapt, slăbi suntem deopotrivă şi dacă ne-am înţelege rolul şi puterea cuvintelor şi a mesajelor care devin virale instant şi afectează în viteză informativă în mod negativ pe cine e slab de înger, fie el fân sau artist, lumea ar fi un loc mai bun. Dar cum faci lumea să meargă empatic mai atent, să avem timp să ne punem unul în locul celuilalt şi să ne pese cu adevărat? O poţi face doar luându ţi timpul necesar să măsori ce trece prin lupă lumii, foarte atent, pentru ţine, personal şi unic. numai aşa, putem să evităm să fim părtaşi la aruncat cu pietre, doar de dragul mulţimii sau de adulat fără pereche, fără motiv anume. Ambele dăunătoare, dacă nu există echilibru. De partea artistului, trebuie să nu ne luăm atât de mult în serios ( din nou, excluzând situaţii limită care nu ating suprafaţa, sentimente ce nu ajung în atenţia celor dragi ) şi să rămânem umili în faţă norocului şi şansei de a presta ceea ce ne face oameni mai buni, mai sănătoşi, mai voioşi, mai atenţi la ce se întâmpă în jurul nostru. dacă există senzaţia vagă că totul este o glumă în zilele vieţilor noastre, atunci poate că nu mai este nimic amuzant. Trebuie dozat iar totul, până ne descoperim plăcerea de a ne bucură de toate aspectele vieţii, nu doar de extremele ei dăunătoare, în exces. Cu respectul unui om de rând şi al unui pseudoartist influenţat la rândul lui de atâţia oameni talentaţi care au plecat dintre noi, doresc pace celor care au rămas şi amintire întru nemurire celor care au plecat dintre noi. Şi doresc această pace deoarece este foarte posibil că "eroii" noştri să se fi prins că nu pot schimbă lumea, deloc, ci doar pot influenţa ramuri din noi să se cutremure la nişte adevăruri sau la nişte ipostaze revelatoare, prin muzică şi artă lor. Dar este oare asta insuficient, când ecoul devine doar o armă a prejudecăţii? Ecoul de la noi, cei care ne judecăm pe noi până o să rămânem fără. Fiţi atenţi la cei cunoscuţi şi la cei care va sunt aproape. Să nu ne pregătim regretele, înainte să încercam să ajutăm sau şi mai bine, să înţelegem în timp util. Mulţumesc pentru răbdare şi timpul acordat. " este opinia lui Mihai Andrei, vocalistul trupelor Breathelast, TbWcW şi Bloodway.
Membrii Placebo au transmis şi ei condoleaţe, amintind de Chris Cornell şi trăgând un semnal de alarmă în ceea ce priveşte depresia.
